In fizica moderna, constiinta nu mai este considerata un "camp", precum o definea Henry Ey, ci un "sistem cuantic" (de aici si notiunea de "constiinta cuantica"). Mintea este de asemenea un sistem cuantic, flash-urile constiintei si gandurile fiind evenimente cuantice cerebrale de un nivel inalt.

Henry P. Stapp, cercetator la Institutul de Fizica Teoretica al Universitatii din California concluzioneaza in lucrarea "Mind, Matter and Quantum Mechanics" (Springer-Verlag, Berlin, 1993) ca fizica cuantica ofera un ansamblu de cunostinte capabile sa dezlege unele dintre misterele constiintei: propria constientizare, constientizarea faptului ca existam si ca suntem constienti.

Constiinta este un sistem cuantic, iar reflexivitatea constiintei este o trasatura care se conformeaza caracteristicilor sistemelor cuantice. Constientizarea propriu zisa este inteleasa ca un "salt cuantic" (W. Heisenberg) de la o functionare cerebrala separata a subsistemelor cerebrale catre o structurare unitara si sinergica a acestor subsisteme. In urma un "salt cuantic" la nivel cerebral, mintea trece la un nivel superior de intelegere, iar constiinta la o sfera mai extinsa de cuprindere. Cu alte cuvinte, "saltul cuantic" reprezinta exact acel "insight" iluminatoriu de la asimilare-acomodare (in termenii lui Jean Piaget) catre intelegere, "ruptura de nivel" (Mircea Eliade) sau miezul "experientei de varf" ("peak-experience" - Abraham Maslow).

Saltul cuantic

Saltul cuantic la nivel cerebral este corelat cu expansiunea constiintei in timpul experimentarii unor dimensiuni mai complexe ale universului. In opinia noastra, prin descoperirea si explicarea acestui "salt cuantic", fizicienii s-au apropiat extrem de mult de neuropsihologia moderna, din care veriga lipsa era exact explicatia mecanismelor cerebrale corelate cu momentele de intelegere si transcendere. Stapp vede insa aceste salturi cuantice ca evenimente care se produc aleatoriu in cadrul sistemului.

Un pas inainte in teoria cibernetica a constiintei cuantice este facut de o serie de cercetatori: H. Umezava, K. Yasue, M. Jibu, E.R. Hameroff, K. Pribram, acestia demonstrand simetria exacta care exista intre actele mentale si celelalte procese fizice si psihice, realizandu-se astfel armonizarea intre principiile fizicii cuantice si constiinta cuantica (cf. G. Globus - "The Postmodern Brain", Benjamin Books, Philadelphia, 1995).

Nivelul de constiinta

Samuel McLaughlin propune o tehnica foarte simpla pentru a obiectiva nivelul de constienta: sa te intrebi "Ce fac acum?". Pot fi date diverse raspunsuri: Citesc o fraza... Citesc o carte... Traiesc o experienta unica a vietii. Cu cat nivelul constientei este mai inalt, cu atat mai larga este viziunea asupra momentului prezent. O metoda originala de obiectivare a nivelului de constientizare este propusa de Arthur Koestler (1967). Autorul spune ca observarea reactiilor la perceperea anumitor situatii este un indicator fidel al campului constientei; pot aparea trei tipuri de reactii: AHA, HAHA si AH.

Pentru a le explica mai clar, Koestler introduce termenul "bisociere" care inseamna combinarea a doua seturi de reguli, traind simultan in ambele planuri ideatice. Bisocierea este deci mai mult decat o asociere, caci gandirea este prezenta simultan in sistemul de referinta al ambelor idei. Reactia AHA semnaleaza fuziunea contextelor - apare atunci cand cele doua parti se combina (bisociaza). Reactia HAHA (ras) poate aparea atunci cand individul percepe situatia in doua moduri diferite, in mod normal incompatibile, sau atunci cand finalul nu este asteptat si se descarca energia implicata. Reactia AH apare indeosebi in arta, cauzand o emotie self-transcending care depaseste eul. Aceasta reactie este insotita de un "sentiment oceanic de beatitudine". (A. Koestler).

Pusa fata in fata cu doua structuri ideatice, gandirea va gasi sau nu o legatura intre ele, iar aceasta se va manifesta exterior printr-o reactie (verbala sau non-verbala). Daca o structura este reprezentata de sistemul cognitiv al individului, iar cealalta este o idee exterioara, reactia rezultata din interactiunea lor poate furniza informatii certe despre nivelul de constientizare al persoanei respective.

Teorii privind functionarea constiintei

Perspectiva lui Roger Penrose asupra constiintei, expusa in lucrarea "Shadows of the Mind" (New York, Oxford University Press, 1994) are insa si critici. Bernard J. Baars de la "Wright Institute", California crede ca Penrose exagereaza afirmand ca "stiinta contemporana a esuat in intelegerea constiintei". Baars subliniaza ca exista in prezent o multitudine de teorii in biologie si psihologie care descifreaza natura si functionarea constiintei: Crick & Koch-1992, Edelman-1989, Gazzaniga-1994, Schacter-1990, Kinsbourne-1993 etc. (1995, web). Evidentele psiho-biologice ale constiintei sunt prea putin analizate de Penrose, considera Baars, iar fizica cuantica nu poate oferi dovezi plauzibile pentru cercetarea constiintei umane.

Corelatia dintre microcosmos si macrocosmos

Teoria cuantica dezvaluie existenta unui camp energetic cosmic, universal, in care toate elementele sunt corelate la nivel subatomic, cuantic, apropiindu-se astfel de conceptiile religioase din Orient si Occident. Victor Stenger avertizeaza insa ca savantii din fizica cuantica nu trebuie sa se hazardeze cu ipoteze dincolo de limitele la care a ajuns stiinta, altfel risca sa se transforme in filosofi. Corelarea tuturor elementelor din univers este deocamdata o afirmatie fara baza stiintifica, iar postularea unei constiinte cuantice universale nu se poate inca realiza fara mari riscuri stiintifice. Totusi, Victor Stenger nu tine cont si de perspectiva psihologica asupra constiintei umane, opiniile sale fiind intr-o oarecare masura o critica bazata pe un reductionism stiintific strict pozitivist.

Teoria cuantica aplicata in psihologie a fost abordata in tara noastra de Ion Manzat in anul 1984. Acest proiect romanesc unicat de psihologie cuantica a fost dezvoltat ulterior si publicat in volumul "Psihologia sinergetica. In cautarea umanului pierdut" (1999). Ion Manzat aplica principiile cuantice in psihologie: principiul complementaritatii al lui Niels Bohr "contraria non contradictoria sed complementa sunt" - contrariile nu sunt opuse, ci complementare. De exemplu intuitia intelectuala se instituie prin complementaritatea constientului si a inconstientului, a inteligentei si creativitatii; creativitatea se dezvolta prin relatia complementara sintre atitudinile si aptitudinile fundamentale. Principiul de nedeterminare elaborat de Werner Heisenberg "starea sistemelor cuantice nu poate fi descrisa exact, deoarece observarea pozitiei modifica impulsul (energia) sistemului si invers" care aplicat in psihologie devine "masurarea si diagnoza psihologica nu pot fi realizate simultan fara erori". Interventia psihologului in experiment, fie si numai prin observarea lui modifica datele experimentale si astfel influenteaza diagnosticul final.